Planeta Jupiter

Jupiter este a cincea planeta de la Soare si este cea mai mare dintre toate planetele sistemului nostru solar. Are diametrul de 11 ori mai mare decat cel al Pamantului, o masa de 318 ori mai mare si un volum de 1300 ori mai mare.
* orbita: 778,330,000 km de la Soare
* diametrul: 142,984 km (ecuatorial)
* masa: 1.900x1027 kg
Jupiter este al patrulea obiect de pe cer ca stralucire (dupa Soare, Luna si Venus; si cateodata Marte). A fost cunoscut din timpuri preistorice. Descoperirea de catre Galileo Galilei si Simon Marius , in 1610, ai celor patru mari sateliti ai lui Jupiter: Io, Europa, Ganymede si Callisto (cunoscute ca satelitii Galileeni) a fost prima descoperire a unui centru de miscare aparent necentrat pe Pamant. A fost un punct major in favoarea teoriei heliocentrice de miscare a planetelor a lui Nicolaus Copernic; sustinerea de catre Galileo a teoriei coperniciene i-a adus probleme cu Inchizitia. Înainte de misiunile Voyager erau cunoscuti 16 sateliti.
Caracteristici fizice
Compozitie
Jupiter are probabil un miez de material solid in cantitate de 10 pana la 15 mase Pamantene.
Deasupra acestui miez se gaseste partea principala a planetei formata din hidrogen metalic lichid. Aceasta forma exotica a acestui element atat de comun se gaseste doar la presiuni ce depasesc 4 milioane bari, cum este cazul in interiorul lui Jupiter (si Saturn). Hidrogenul metalic lichid e format din electroni si protoni ionizati (ca in interiorul Soarelui dar la o temperatura mult mai mica). La temperatura si presiunea din interiorul lui Jupiter hidrogenul este un lichid, si nu un gaz. Este un conducator electric si sursa campului magnetic a lui Jupiter. Acest strat contine probabil ceva heliu si unele urme de "gheturi". Stratul de la suprafata e compus in principal din hidrogen molecular obisnuit si heliu ce e lichid in interior si gazos la exterior. Atmosfera care o vedem noi este doar partea superioara a acestui strat adanc. Apa, dioxidul de carbon, metanul precum si alte molecule simple sunt de asemenea prezente in cantitati mici.
Atmosfera
Jupiter este in jur de 86% hidrogen si 14% heliu (dupa numarul de atomi, cca 75/25% dupa masa) cu urme de metan, apa, amoniac si "piatra". Asta este foarte aproape de compozitia primordiala din Solar Nebula din care s-a format intregul sistem solar. Saturn are o compozitie similara, iar Uranus si Neptun au mult mai putin hidrogen si heliu.
Marea Pata Rosie
Marea Pata Rosie (GRS) a fost observata prima oara, de catre telescoapele terestre, cu mai mult de 300 de ani in urma (descoperirea ei e atribuita lui Cassini, sau Robert Hooke in secolul al XVII-lea). Este un oval de aproximativ 12000 pe 25000 km, destul de mare sa cuprinda doua Pamanturi. Alte pete mai mici dar similare sunt cunoscute de decenii. Obervatiile in infrarosu si directia de rotatie indica faptul ca este o regiune de inalta presiune ai carei nori superiori sunt mult mai inalti si mai reci decat zonele inconjuratoare. Structuri similare au fost observate pe Saturn si Neptun. Nu se stie modul in care asemenea structuri rezista asa de mult timp.
Jupiter si celelalte planete gazoase prezinta vanturi de mari viteze in benzi largi de latitudine. Vanturile sufla in directii opuse in doua benzi adiacente. Diferentele mici de temperatura sau de compozitie chimica sunt responsabile pentru colorarea diferita a benzilor, aspect ce domina imaginea planetei. Cele de culoare deschisa sunt numite zone; iar cele de culoare inchisa sunt numite centuri. Benzile au fost cunoscute de ceva timp pe Jupiter, dar vortex-urile complexe din regiunile de granita intre doua benzi au fost pentru prima data observate de Voyager. Datele de la Galileo indica faptul ca vanturile au o viteza mai mare decat s-a crezut anterior (mai mari de 400 mph) si sunt prezente in adancimea planetei cel putin pana unde a putut ajunge sonda; ar putea sa fie extinse pana la mii de kilometri in interiorul planetei. Atmosfera lui Jupiter este de asemenea foarte turbulenta. Aceasta indica faptul ca vanturile sunt conduse, in mare parte, de caldura interna a planetei si nu de cea provenita de la Soare, cum este cazul Pamantului.
Magnetosfera
Jupiter are un camp magnetic urias, mult mai puternic ca al Pamantului. Magnetosfera lui se extinde pe mai mult de 650 milioane de km (dupa orbita lui Saturn!). (De notat este ca magnetosfera lui Jupiter e departe de a fi sferica -- se extinde spre soare "doar" 4,3 milioane de kilometri). Lunile lui Jupiter sunt cuprinse in magnetosfera lui, ceea ce explica partial activitatea de pe Io. Din pacate pentru viitoarele calatorii spatiale si o problema mare pentru proiectantii sondelor Voyager si Galileo, mediul de langa Jupiter prezinta mari cantitati de particule prinse de campul magnetic al lui Jupiter. Aceasta "radiatie" este similara, dar mult mai intensa decat cea observata in centurile Van Allen ale Pamantului. Ar fi fatala pentru orice fiinta umana neprotejata.
Sonda Galileo a descoperit o noua radiatie intensa intre inelele lui Jupiter si straturile superioare ale atmosferei. Aceasta noua centura de radiatii are o intensitate de aproximativ 10 ori mai mare decat cea a centurilor Van Allen de pe Pamant. Surprinzator, aceasta noua centura contine ioni de heliu de energie mare de origini necunoscute.
Inelele planetei
Jupiter are inele ca Saturn, dar mult mai palide si mai mici. Existenta lor a fost nebanuita pana cand au fost descoperite de catre oamenii de stiinta de la Voyager 1 ce au insistat ca, dupa ce a calatorit 1 miliard de km, ar putea macar sa arunce o privire pentru a vedea daca exista vreun inel. Toti au crezut ca sansa de a le gasi este nula dar erau acolo. A fost o descoperire majora. De atunci au fost fotografiate in infra-rosu de catre telescoapele de pe Pamant si de pe Galileo.
Spre deosebire de cele ale lui Saturn, inelele lui Jupiter sunt intunecate. Probabil sunt alcatuite din graunte mici de material pietros. Spre deosebire de inelele lui Saturn, acestea par sa nu contina gheata. Particulele din inelele lui Jupiter probabil nu raman acolo pentru mult timp (datorita atractiei atmosferice si magnetice). Sonda Galileo a gasit dovezi clare ce arata ca inelele sunt alimentate incontinuu de praful format de impacturile micrometeoritilor cu cele patru luni interioare, ce sunt foarte energice datorita marimii campului gravitational al lui Jupiter. Inelul interior e largit de interactiunea cu campul magnetic al lui Jupiter.
Explorarea planetei
Jupiter a fost vizitat de catre Pioneer 10 in 1973 si mai tarziu de Pioneer 11, Voyager 1, Voyager 2 si Ulysses. Sonda spatiala Galileo orbiteaza in prezent in jurul lui Jupiter si va trimite inapoi date cel putin inca doi ani.
Satelitii lui Jupiter
Jupiter are 63 sateliti cunoscuti, inclusiv cele patru luni galileene.
Lunile Galileene ale lui Jupiter. De sus in jos: Callisto, Ganymede, Europa si Io
* Jupiter este treptat incetinit datorita refluxului produs de satelitii Galileeni. De asemenea aceste forte schimba orbita lunilor indepartandu-le de Jupiter.
* Io, Europa si Ganymede sunt tinute impreuna de forte ce prezinta o rezonanta orbitala de tip 1:2:4 si orbitele lor evolueaza impreuna. Callisto este aproape, prinsa si ea. În cateva sute de milioane de ani, Callisto va fi prinsa, orbitand la exact de doua ori perioada lui Ganymede si de opt ori perioada lui Io.
* Înainte de misiunile Voyager, astronomii cunosteau numai 12 sateliti in afara de cei galileeni, adica Amalthea, descoperita in 1892, Himalia, in 1904, Elara, la un an dupa, Pasiphae, in 1908, Sinope in 1914, Lysithea in 1983, Ananke in 1951, Leda in 1974, Adrastea si Thebe in 1979, urmati de Carme in 1983 si Metis in 1989.
* Satelitii lui Jupiter sunt numiti dupa alte personaje din viata lui Zeus (in principal amantele). Mai multe luni mici au fost descoperite dar nu au fost oficial confirmate sau botezate.


Sursa:ipedia.ro