Etica in afaceri

   Din punctul de vedere al Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, etica este definita ca fiind, printre altele, totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei anumite societati sau organizatii.
   Contextualizata astfel, discutia despre etica porneste de la ipoteza ca afacerile ar trebui sa contina si acea dimensiune numita responsabilitate sociala. Sustinatorii acestei idei cred ca atat marile corporatii, cat si firmele mici au obligatii si fata de societate, obligatii care se situeaza deasupra celei de maximizare a profitului. Unul dintre argumentele aduse in discutie este acela ca, fiind atat de puternice, corporatiile au datoria sa-si asume responsabilitati sociale. Corporatiile trebuie conduse in beneficiul tuturor celor care au interese in respectivele firme, (clientii lor, furnizorii, angajatii si comunitatile locale) la fel ca si fata de proprietari. Conducerea corporatiei este incarcata cu o responsabilitate bazata pe credibilitate fata de toti cei implicati. Argumentatia anterioara prezinta aceeasi valoare de adevar si in cazul in care este aplicata organizatiilor de dimensiuni mai reduse. De aceea, putem considera provocarile legate de etica organizationala din mai multe perspective:
  - cum putem genera o cultura a organizatiei care sa fie caracterizata de schimbare, flexibilitate, imbunatatire continua, si sa mentinem in acelasi timp un sentiment de stabilitate si siguranta?
  - cum facem ca oamenii si cultura sa se alinieze la strategie, in asa fel incat fiecare om din organizatie sa fie la fel de devotat strategiei ca si cei care au formulat-o?
  - cum pot toti oamenii (de la toate nivelurile organizatiei) sa adopte principiile calitatii maxime si ale imbunatatirii continue chiar daca sunt cinici, obositi, dezamagiti?
  - cum eliberam creativitatea, talentul si energia vastei majoritati a angajatilor, ale caror posturi nu cer si nici nu recompenseaza astfel de resurse?
  - cum realizam si pastram un echilibru intelept si mereu reinnoit intre zona profesionala si cea personala a vietii, in mijlocul permanentelor presiuni si crize?
  - cum putem crea o echipa ai carei membri se completeaza reciproc, bazata pe respect mutual, in conditiile in care putini oameni pretuiesc diversitatea si pluralismul?
   In ultimii ani, organizatiile tind sa devina din ce in ce mai constiente la nivel global de responsabilitatile lor fata de totalitatea celor pe care activitatile operationale – si nu numai – ii implica. intr-o prima faza, aceasta se manifesta prin elaborarea si aplicarea unui plan de masuri menit a imbunatati comunicarea dintre organizatie si toti reprezentantii grupurilor de interese cu care ele vin in contact, permanent sau incidental.
   Desi nu exista o formula universala pentru a rezolva dilemele etice, un anumit cadru de organizare a gandirii este absolut necesar. Analiza pozitiei tuturor celor implicati ofera uneltele de care este nevoie pentru a putea analiza diferitele elemente si a formula o decizie. Este necesara intocmirea unei liste a tuturor partilor ce pot fi afectate de respectiva decizie de afaceri, urmand a fi totodata evaluate daunele si beneficiile acestei actiuni asupra tuturor celor implicati. Urmatorul nivel de analiza determina drepturile si responsabilitatile fiecareia dintre partile afectate.
   De aici si pana la elaborarea unui cod etic mai este doar un pas. Unul nu tocmai usor de facut pentru toata lumea. Costurile in bani si alte resurse ce trebuie alocate dezvoltarii unui program formal de etica pot fi prohibitive pentru anumite organizatii de dimensiuni reduse. Dar o politica privitoare la etica bine definita de-a lungul liniilor directoare privind regulile de conduita va conduce la crearea unui cadru general etic si la un comportament moral in cadrul companiei, contribuind prin aceasta la indeplinirea datoriei de responsabilitate sociala individuala, pentru un mai bine colectiv.
   Mai mult sau mai putin, resursele si noile deschideri catre o etica organizationala sunt asumate ca fiind un bun universal. Se poate astfel concluziona ca, in construirea valorii, etica afacerilor si responsabilitatea sociala organizationala pot avea un rol major in dezvoltarea unei organizatii.


  SURSA 02

   Geneza si consacrarea economiei de piata constituie un proces complex ce presupune mecanisme si institutii purtatoare de valori, norme si principii adecvate competitiei. Afirmarea pietii ca mecanism al valorizarii sociale este în esenta conditionata de fenomene specific economice cu un mare grad de obiectivitate. Functionarea optima a regulilor pietii este, la rândul sau, determinata de calitatea mediului sociologic, de cultura si valorile morale propuse si exprimate. Cultura si ethosul unei comunitati sunt vector si surse din care se aprovizioneaza comportamentul. Ele definesc, în zona de maxima obiectivitate a economicului, limitele si permisibilitatile, acceptabilul si inacceptabilul, dezirabilul si indezirabilul. De aceea calitatea si functionalitatea normelor si valorilor care regleaza mediile comunitare sunt suporturile producerii si reproducerii unui anumit model de conduita si comportament în afaceri. Fireste, într-o societate sunt create structuri si institutii, norme si reguli, în special de natura juridica, solicitate sa promoveze acele valori existentiale care sunt compatibile cu asteptarile oamenilor. Economia de piata este însa o concurenta deschisa. Finalitatea competitiei este profitul. Regulile de conduita sunt, la limita, conditionate de calcul.
   Într-o celebra lucrare intitulata "ETICA PROTESTANTA SI SPIRITUL CAPITALISMULUI", sociologul german MAX WEBER, în secolul al XIX-lea, avertiza asupra riscurilor ca lumea capitalului sa divorteze iremediabil de valorile morale. Sesizând faptul ca este diferita compatibilizarea afacerii cu lumea valorilor morale, ca urmare a finalitatii diferite dar si a mecanismelor de exprimare, adesea opuse, Weber punea cele doua categorii de activitati umane sub semnul "... a doua precepte fundamentale diferite din punct de vedere etic si indiscutabil contrare". Pe acestea el le numeste "etica convingerilor" (morala) si "etica responsabilitatii" (business-ul). Etica convingerii indica o atitudine autentic morala, în sensul unei morale pure, abstracte, pe baza caruia cel ce actioneaza se supune strict convingerilor sale, fara a se gândi la consecintele actiunii. Etica responsabilitatii este specifica omului de afaceri dator sa prevada nu doar consecintele imediate intentionate, ci si pe cele neintentionate.
   Desi uneori conceptia lui Weber a fost interpretata ca afirmare a disjunctiei dintre afaceri si morala, în fond pledoaria sa era pentru osmoza business-morala, "caci - spunea autorul - etica responsabilitatii si cea a convingerii (morala ca atare) nu se exclud reciproc, ci se completeaza", doar împreuna alcatuind omul adevarat, acel om care poate avea vocatia omului de afaceri, a întreprinzatorului sau antreprenorului autentic.
   "Paradoxul etic" poate fi pus sub semnul unei grave interogatii pentru omul de afaceri: sa-si asume responsabilitatea si riscurile inerente actiunii sale economice sau sa ramâna la judecata morala, abstracta, lipsita de angajare responsabila? Aceasta dilema - responsabilitate/moralitate în sine angajeaza mutarea accentului discursului asupra codului de conduita a omului de afaceri de la "moralism" la etica responsabilitatii.
   Pentru ca în afaceri o serie de valori morale comune (mila, altruismul, dragostea fata de aproape, filantropia etc.) pot duce la prabusire, la faliment, cu toate consecintele a-morale ce deriva dintr-o catastrofa organizationala.
   Filosofia afacerii trebuie sa compatibilizeze morala cu finalitatea specifica. Sintagma lui Niccolo Machiavelli "scopul scuza mijloacele" este specifica afacerilor, în masura în care nu depaseste limitele unui model normativ propus de societate. În realitate, orice business este supus unor norme/reguli ce definesc "jocul". Respectarea "regulilor jocului", atunci când acestea sunt rationale si stimulative este suficienta pentru a defini responsabilitatea în coordonatele "eticii afacerii".
   Depasirea limitelor fixate de normele economice si juridice conflictualizeaza comportamentul si pune în discutie responsabilitatea omului de afaceri. Desigur, constrângeri sociologice cum ar fi: excesul de fiscalitate, controlul excesiv al statului, slaba putere de cumparare, voluntarismul, coruptia, etc. pot conduce la denegarea responsabilitatii.
   Stabilirea unui "decalog managerial" inspirat de o filosofie a firmei ce reface unitatea dintre morala si business pare a fi un demers oportun. Dealtfel, un asemenea "decalog managerial" au elaborat japonezii. Filosofia companiei MATSUSHITA ELECTRIC codifica responsabilitatea firmei sub forma urmatoarelor cerinte:
1). sa contribuie la bunastarea societatii;
2). sa realizeze armonia si cooperarea în cadrul firmei;
3). sa-si îmbunatateasca continuu activitatea;
4). sa manifeste curtoazie si umilinta;
5). sa realizeze un serviciu national;
6). sa manifeste onestitate în actiuni si comportament;
7). sa lupte pentru rezultate din ce în ce mai bune;
8). sa realizeze corectii si asimilari de noi elemente (inovare);
9). sa exprime gratitudinea ori de câte ori este cazul;
10). sa manifeste respect si loialitate pentru firma.
   În filosofia managementului domina doua conceptii:
a). conceptul acceptabilitatii (la americani);
b). conceptul dezirabilitatii (la japonezi).
   Aceste doua modele definesc problematica responsabilitatii în virtutea unor principii si norme specifice inspirate de culturi relativ distincte în matricialitatea lor.
   Astfel, sistemul american este unul plurietnic, con-vietuirea persoanelor de etnii diferite a impus dezvoltarea unui anumit respect si toleranta fata de valorile celorlalti. Pentru a preîntâmpina însa haosul si situatii conflictuale datorate diferentelor în sistemele de valori, în decursul timpului s-au stabilit delimitari clare între ceea ce este acceptat si respectiv cea ce nu se accepta.
   Urmare a acestui fapt , majoritatea populatiei s-a obisnuit sa-si concentreze procurarea si eforturile pentru a se misca în "zona acceptata".
   Tot ce se afla în interiorul cercului este acceptat; tot ce este situat în exteriorul cercului este inacceptabil iar pragul (limita) de acceptabilitate fixeaza "granita" permisivitatii si responsabilitatii.
Conceptul acceptabilitatii este prezent (activ si mental) si în domeniul managerial, fiind caracteristic normativitatii si responsabilitatii în managementul american.
   La japonezi omogenitatea etnica se reflecta într-un sistem de valori sociale relativ stabil si care se bucura de o larga acceptare si utilizare.
   Consecinta psihologica a acestei stari de fapt o reprezinta inexistenta unor anumite delimitari precise în sistemul de valori între ceea ce se accepta si ce nu se accepta si în tendinta tuturor de a se încadra în situatia cea mai dorita (desirability).
   De la asumarea responsabilitatii în zona acceptabilitatii la exprimarea responsabilitatii ca dezirabilitate este o cale ce marcheaza inclusiv etica manageriala.
   Etica afacerilor defineste un sistem de principii, valori, norme si coduri de perceptie si conduita, în baza unei filosofii a firmei, care se impun ca imperative morale inducând obligativitatea exprimarii lor. În buna masura codurile cognitive si de comportament îsi integreaza valorile morale ca atare, desi, acestea devin functionale si credibile numai în masura în care sunt asociate obiectivelor socialmente valide ale afacerii. Specificul si particularitatile exprimarii valorilor morale în afaceri deriva tocmai din asumarea, ca principiu si practica, a responsabilitatii fata de succesul firmei. Într-o afacere care esueaza nu poate fi vorba de responsabilitate, exceptând situatii limita, cu totul independente de patronat si management. Refuzul responsabilitatii evacueaza orice referentialitate la principiile si valorile morale. În alti termeni, în domeniul afacerii normativitatea morala presupune axiologia afacerii, adica, definirea valorilor desirabile si a modului/masurii exprimarii lor. În acest plan, responsabilitatea - ca nucleu dur al eticii afacerii - prezinta o tripla deschidere/raportare: spre sine, spre subalterni, spre societate/comunitate. Din aceasta perspectiva, determinarea sociologica a responsabilitatii este un functor fundamental al eticii afacerii. Neîndoielnic, de-sacralizarea afacerii, în sensul unei slabe prezente în câmpul gândirii si actiunii a moralei crestine, nu presupune, în mod conditionat, evacuarea oricarei referinte la normele moralei ca atare. Dar, asimilarea acestora, inclusiv din perspectiva decalogului crestin, se produce tinând seama de finalitatea oricarei afaceri - profitul.
Fara îndoiala, societatea româneasca, aflata într-o tranzitie ce a depasit deja pragul limita, evolueaza spre economia de piata, în centrul careia actorul principal este afacerea. Din pacate mediul sociologic si mecanismele promovate contin multiple disfunctii a-tipice pentru economia de piata. Efectele perverse si indezirabile generate de precaritatea mediului socio-economic sunt datorate esecurilor succesive si repetate ale puterii politice în edificarea economiei concurentiale. Puterea politica de pâna acum a esuat în asumarea eficienta a responsabilitatii, abandonând dubla obligatie: obligatia cetatenilor de a se supune si obligatia guvernantilor de a satisface cerintele cetatenilor.
   Incapacitatea sau lipsa vointei politice în asumarea responsabilitatii genereaza multiple efecte ce pun în situatie critica etica afacerii. Pentru ca un mediu ostil afacerii va naste comportamente a-tipice, tulburând sistemul de valori etice. Birocratia, coruptia, fiscalitatea excesiva, penuria de politici sectoriale stimulative etc., sunt inamici ai economiei libere. În efortul de supravietuire actantii business-ului sunt determinati sa abandoneze codurile de conduita ale deontologiei specifice. Relatia dintre etica afacerii si etica politicii este fundamentala.
   Asa cum arata un stralucit sociolog francez-Raymond Pollin, în Etique et politique (1968):
"Guvernul bun ale carui realizari sunt bune, cel care asigura înfaptuirea efectiva a dreptatii si binelui comun este singurul guvern legitim". Criza de legimitate a puterii are efecte profunde si de durata asupra crizei eticii în afaceri. De aceea, sanatatea morala si calitatea valorilor etice ale unei comunitati conditioneaza calitatea eticii afacerii.

  SURSA 03

   Simplist definita, etica se refera la ceea ce este bine si ceea ce este rau. Cel care studiaza aceasta disciplina sau care doar urmeaza un curs de etica vrea sa afle care sunt valorile si principiile morale “standard” care ghideaza un comportament moral si cum anume pot fi puse in practica. Cu alte cuvinte, aprofundarea acestei teme are atat un scop teoretic (cunoasterea valorilor morale), cat si unul practic (aplicarea acestora in viata de zi cu zi).
   Etica in afaceri este o “ramura” dedicata normelor si principiilor etice in context comercial, problemelor de ordin moral generate in aceste situatii si obligatiilor persoanelor implicate direct in aceasta activitate.
   Etica & afacerile
   De ce ar trebui sa ne preocupe etica in afaceri? De ce ar trebui sa acordam timp suplimentar eticii in afaceri, in afara de cel deja alocat conferintelor pe aceasta tema, de multe “impuse” de board-ul companiei?
   Cei care se indoiesc de utilitatea eticii in afaceri pornesc de la premisa ca majoritatea oamenilor stiu care sunt principiile “bune”. Prin urmare, tema nu prezinta nicio dificultate teoretica, ci una practica, care tine de motivatie: De ce ar trebui sa actionez conform acestor principii? Totusi, probleme morale care apar “in exercitiul afacerii” nu sunt chiar atat de simple, de tipul: Ar trebui ca angajatul X sa isi minta seful?
   Un manager senior se confrunta cu dileme mult mai serioase: impactul companiei asupra mediului, efectele activitatii comerciale asupra intereselor comunitatii, angajatilor si clientilor. Chiar daca un calcul pe termen scurt ar recomanda ignorarea acestor variabile, aceasta strategie este perdanta pe termen mediu si lung, deoarece succesul companiei depinde si de atitudinea/reactia “mediului inconjurator”. De aceea, organizatiile sunt prinse intr-o retea de relatii economice si sociale destul de complicata si in acelasi timp foarte dinamica, fiind nevoite sa contribuie partial la “binele comun” sau cel putin sa nu afecteze negativ prin actiunile lor “entitatile externe”.
   Managerul ar trebui sa fie interesat de etica in afaceri mai ales daca mediul economic in care isi desfasoara activitatea organizatia sa este in schimbare (economica si/sau sociala) sau daca “firma-mama” este localizata in alta regiune a globului. In aceasta situatie, board-ul trebuie sa gestioneze inspirat “mostenirea” culturala proprie organizatiei (sa o adapteze sau sa o mentina cu fermitate), astfel incat afacerile sa mearga foarte bine.
   Ce fel de principii impui unor angajati care au o mentalitate complet diferita fata de cea a organizatiei? Cum negociezi cu institutii ale statului care nu au o inclinatie deosebita pentru respectarea normelor legale? Sunt probleme dificile, care necesita un “antrenament” serios, teoretic si practic, deopotriva.
   Arii de cercetare
   Incepand cu anii ‘60, etica in afaceri a evoluat intr-o disciplina manageriala complexa, care cuprinde domenii la fel de vaste:
i). guvernare corporatista (reguli pentru desfasurarea Adunarilor Generale ale Actionarilor, practici de audit etc.);
ii). crearea unei culturi organizationale etice (planificare strategica, etica organizationala, politici de resurse umane);
iii). leadership (rolul CEO in promovarea eticii organizationale);
iv). responsabilitate sociala corporatista;
v). norme si proceduri la locul de munca (practici de munca si de angajare, balanta optima munca/viata privata etc.);
vi). produse si servicii (reputatia in afaceri, siguranta consumatorului, proprietatea intelectuala);
vii). conduita legala (scandaluri, mita, coruptie);
viii). etica profesionala (confidentialitate, loialitatea managerilor si a angajatilor);
ix). dimensiunea globala a eticii in afaceri;

sursa:ipedia.ro