Ursul Polar
Ursul alb este cel mai greu dintre toate speciile de ursi si printre primele mamifere ca marime, cantarind intre 350 kg si 680 kg.
Desi de cele mai multe ori acesti ursi traiesc singuri, se formeaza uneori si anumite grupuri, alcatuite, mai ales, din mame si pui. Acestia din urma sunt destul de firavi, nascandu-se cu ochii inchisi si acoperiti doar de o blanita fina. Abia in prima luna deschid ochii, iar capacitatea de a merge apare dupa 2 luni.
Nu are dusmani si nici mari probleme, datorita faptului ca traieste in arii inghetate, unde nu exista vietuitoare mai puternice decat el. Este totusi atacat de oameni care il vaneaza pentru grasimea lui.
Datorita faptului ca este singurul urs cu corpul alcatuit perfect pentru mediul acvatic, in mod stiintific este denumit "urs de mare".
Acest urs nu are o locuinta stabila, alocand mult timp cautarii hranei. Se hraneste cu foci, peste, morse si uneori chiar si iarba de mare. Ursul are nevoie sa consume 2 kg de hrana pe zi pentru a se putea mentine. Lipsa unei locuinte este compensata de un strat gros de untura care inveleste corpul ursului polar si o blana cu par des. Pielea acestui mamifer este neagra.
Ursul polar are numeroase calitati, dand dovada de inteligenta si de metode rapide de rezolvare a problemelor. Are vederea foarte buna sub apa, este un bun vanator si un excelent inotator.
Ursul polar este cel mai mare mamifer carnivor din lume.
Desi de cele mai multe ori acesti ursi traiesc singuri, se formeaza uneori si anumite grupuri, alcatuite, mai ales, din mame si pui. Acestia din urma sunt destul de firavi, nascandu-se cu ochii inchisi si acoperiti doar de o blanita fina. Abia in prima luna deschid ochii, iar capacitatea de a merge apare dupa 2 luni.
Nu are dusmani si nici mari probleme, datorita faptului ca traieste in arii inghetate, unde nu exista vietuitoare mai puternice decat el. Este totusi atacat de oameni care il vaneaza pentru grasimea lui.
Datorita faptului ca este singurul urs cu corpul alcatuit perfect pentru mediul acvatic, in mod stiintific este denumit "urs de mare".
Acest urs nu are o locuinta stabila, alocand mult timp cautarii hranei. Se hraneste cu foci, peste, morse si uneori chiar si iarba de mare. Ursul are nevoie sa consume 2 kg de hrana pe zi pentru a se putea mentine. Lipsa unei locuinte este compensata de un strat gros de untura care inveleste corpul ursului polar si o blana cu par des. Pielea acestui mamifer este neagra.
Ursul polar are numeroase calitati, dand dovada de inteligenta si de metode rapide de rezolvare a problemelor. Are vederea foarte buna sub apa, este un bun vanator si un excelent inotator.
Ursul polar este cel mai mare mamifer carnivor din lume.
SURSA 02
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strâns înruditi pentru a produce hibrizi fertili în programe de încrucisare în captivitate. Însa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata în unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamânt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura în aerul si în apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, în special în timp ce ursul înoata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul în pamânt si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvârcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pâna la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste înotatoare în timpul înotului; labele posterioare au rolul de cârma.
Comportamentul natural
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe întinderi mari - în decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren înghetat si zilnic parcurg peste 40km. Însa majoritatea ursilor apartin unor populatii care ramân în aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este întinderea vasta unde calota glaciara polara întâlneste Oceanul Înghetat si gheata se sparge. Iarna, când suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, când gheata se micsoreaza, se îndreapta spre nord. Când este necesar, ei înoata ore în sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot înota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa într-o târâre stângace a picioarelor - este mai mica, în medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamântul golas. Ei pot sa urce stânci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecând pe dealuri în jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frâne.
Obiceiuri de hranire
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, în ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, manânca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii îl obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va mânca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Când nu îi ramâne altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strâns înruditi pentru a produce hibrizi fertili în programe de încrucisare în captivitate. Însa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata în unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamânt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura în aerul si în apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, în special în timp ce ursul înoata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul în pamânt si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvârcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pâna la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste înotatoare în timpul înotului; labele posterioare au rolul de cârma.
Comportamentul natural
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe întinderi mari - în decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren înghetat si zilnic parcurg peste 40km. Însa majoritatea ursilor apartin unor populatii care ramân în aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este întinderea vasta unde calota glaciara polara întâlneste Oceanul Înghetat si gheata se sparge. Iarna, când suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, când gheata se micsoreaza, se îndreapta spre nord. Când este necesar, ei înoata ore în sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot înota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa într-o târâre stângace a picioarelor - este mai mica, în medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamântul golas. Ei pot sa urce stânci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecând pe dealuri în jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frâne.
Obiceiuri de hranire
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, în ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, manânca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii îl obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va mânca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Când nu îi ramâne altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.
Cum ramâne în forma
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care îi permite sa manânce pâna la 70kg la o singura masa. Ursul îsi vâneaza prada în mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore în sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care îi permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau în vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adâncime. Uneori pândeste o foca ce se odihneste înotând în liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare în zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante în perioada de împerechere dintre aprilie si iunie hiberneaza în bârloguri adânci si largi sapate în zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pâna la 10km de coasta.
Femelele ursului polar încep sa se împerecheze la vârsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt putin mai în vârsta. Implantarea întârziata a ovulului determina prelungirea perioadei de gestatie între 195-265 de zile, la sfârsitul careia femela este bine instalata în bârlogul sau. În decembrie si ianuarie se nasc între unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cântarind doar 700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc bârlogul prin martie-aprilie, când cântaresc aproape 12kg.
Puii ramân cu mama lor pâna la vârsta de cel putin 2 ani - când sunt complet întarcati. Ei o urmaresc peste tot, calcând în urmele ei si chiar mergând calare pe spatele ei când intra în apa. În prima lor vara ea îi învata cum sa vâneze, iar ei prind gustul sângelui si al grasimii de foca. Femela nu se va împerechea din nou înainte ca puii sa o paraseasca.
Supravietuirea ursului polar
Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Când comerciantii de blanuri si vânatorii de balene au patruns tot mai mult în regiunea arctica, în secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au început sa sufere. În secolul XX "sportivii" si vânatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor polari, iar numarul lor a scazut grav.
În 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea vânatorii, protectia habitatului si cooperarea în cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat aceasta lege în 1976.
Ursii sunt vânati si în prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, însa exista un sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle în crestere, cel putin 28.000 de animale existând în mijlocul naturii.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt înca îngrijorati de soarta ursului polar, din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea protejarii ursului polar este considerata vitala pentru supravietuirea sa.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care îi permite sa manânce pâna la 70kg la o singura masa. Ursul îsi vâneaza prada în mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore în sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care îi permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau în vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adâncime. Uneori pândeste o foca ce se odihneste înotând în liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare în zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante în perioada de împerechere dintre aprilie si iunie hiberneaza în bârloguri adânci si largi sapate în zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pâna la 10km de coasta.
Femelele ursului polar încep sa se împerecheze la vârsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt putin mai în vârsta. Implantarea întârziata a ovulului determina prelungirea perioadei de gestatie între 195-265 de zile, la sfârsitul careia femela este bine instalata în bârlogul sau. În decembrie si ianuarie se nasc între unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cântarind doar 700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc bârlogul prin martie-aprilie, când cântaresc aproape 12kg.
Puii ramân cu mama lor pâna la vârsta de cel putin 2 ani - când sunt complet întarcati. Ei o urmaresc peste tot, calcând în urmele ei si chiar mergând calare pe spatele ei când intra în apa. În prima lor vara ea îi învata cum sa vâneze, iar ei prind gustul sângelui si al grasimii de foca. Femela nu se va împerechea din nou înainte ca puii sa o paraseasca.
Supravietuirea ursului polar
Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Când comerciantii de blanuri si vânatorii de balene au patruns tot mai mult în regiunea arctica, în secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au început sa sufere. În secolul XX "sportivii" si vânatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor polari, iar numarul lor a scazut grav.
În 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea vânatorii, protectia habitatului si cooperarea în cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat aceasta lege în 1976.
Ursii sunt vânati si în prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, însa exista un sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle în crestere, cel putin 28.000 de animale existând în mijlocul naturii.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt înca îngrijorati de soarta ursului polar, din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea protejarii ursului polar este considerata vitala pentru supravietuirea sa.
surs:ipedia.ro
0 comments: