Miorita - Una dintre cele mai cunoscute balade romanesti

“Miorita a fost considerata cea mai frumoasa epopee pastorala din lume, o adevarata minune poetica"(Alecu Russo), acea “inspiratiune fara seama, acel suspin al brazilor si al izvoarelor de pe Carpati"(Mihai Eminescu). A fost descoperita de Alecu Russo cand se afla in exil si publicata de Vasile Alecsandri in colectia de pozii populare intitulata “Balade adunate si indreptate de Vasile Alecsandri" De-a lungul timpului balada “Miorita" a cunoscut o larga raspandire in toate teritoriile locuite de romani circuland in peste o mie de variante. Geneza ei se pierde in negura timpului si ea este rezultatul procesului de transmitere pe cale orala al impletirii diferitelor teme si motive florclorice.Titlul este format din diminutivul cuvantului “mioara" sugerand gingasia, delicatetea personajului principal si anticipeaza incarcatura afectiva a textului, lirismul sau sfasietor in anumite momente. Compozitional poezia este alcatuita din patru teme:1.cadrul epic initial; 2.mioara nazdravana; 3.testamentul ciobanului; 4.alegoria moarte-nunta. Prima parte cuprinde primele doua motive: al transhumantei si al complotului si este, prin excelenta, epica. Ea cuprinde expozitiunea si fixeaza prin cele doua metafore locul actiunii. Piciorul de plai este mai aproape de real si sugereaza spatiul mioritic romanesc. Cadrul natural este un taram de o frumusete mirifica, un eden terestru. Sintagma “de rai" are valoare superlativa si exprima frumusetea neasemuita a unei naturi ca de basm anticipand astfel peisajul fantastic al nuntii cosmice. Atmosfera este calma, luminoasa si infatiseaza un cadru epic evocator de liniste si impacare. Cuvantul “plai" este cum spunea Lucian Blaga un spatiu ondulant intre deal si vale si sugereaza spatiul mioritic romanesc. Interjectia “iata" cu valoare predicativa are rolul de a apropia intamplarile de cei care o asculta. Autorul anonim introduce apoi in scena protagonistii iar prin intermediul enumeratiei se prezinta provenienta acestora. Verbul “se cobor" situeaza actiunea in timp deoarece sugereaza faptul ca intamplarile se petrec toamna cand turmele se coboara la ses pentru iernat. Intriga este tot o parte epica din care aflam de complotul cobanului ungurean si al celui vrancean impotriva celui moldovean. Conflictul este determinat de rivalitatea materiala dintre ciobani. In cateva enumeratii cu termeni urmati de epitete adjectivale evidentiaza motivele care stau la baza complotului. Cei doi urmati de invidie si lacomie pun la cale uciderea celui moldovean. Dativul etic “mi" subliniaza participarea sufleteasca. Atmosfera linistita din prima parte este usor tulburata, ideea fiind sugerata de versul “pe l-apus de soare" unde apusul soarelui devine simbolul posibilei morti a ciobanului. Odata cu desfasurarea actiunii balada paraseste planul real si intra in plan fantastic care corespunde motivului mioarei nazdravane. Aceasta parte este de natura dramatica fiind realizata prin dialog. Ciobanul este intrigat de comportamentul ciudat al moarei care i se adreseaza grijulie in cuvinte jalnice. Parte a III-a a baladei care corespunde celorlalte motive (testamentului, al nuntii cosmice si al maicutii batrane) este cea mai bogata in semnificatii fiind totodata caracterizata printr-un lirism profund rascolitor. Prin intermediul monologului liric ciobanul moldovean isi exprima ultimele dorinte inaitea mortii ipotetice. Dispozitiile testamentare ale baciului pun in lumina atitudinea lui in fata mortii si reliefeaza trasaturile sale caracteristice. El vrea ca dupa moarte sa ramana alaturi de oile si cainii lui in mediul in care si-a dus pana acum existenta deoarece despartirea de ceea ce i-a fost drag ar echivala cu ruperea definitiva de ceea ce i-a marcat trecerea prin lume. Dorinta sa fie inmormantat de presupusii asasini pune in evidenta atat increderea lui in semeni cat si superioritatea sa morala fata de acestia. La fel de profund se desprind din aceasta rugaminte dragostea de meserie, atasamentul fata de cainii credinciosi si fata de miora. Baciul moldovean doreste ca la cap sa aiba cele trei fluierase, aceasta fiind singura posibilitate de a comunica postum cu tuma. Prin cantecul fluieraselor autorul reliefeaza o gradare ascendenta a zbuciumului sufletesc al eroului.. Se observa ca prin epitetele “cu drag", “duios" se realizeaza o crestere a dramatismului pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea a carei culme se gaseste in metafora “lacrimi de sange". Testamentul mai contine si rugamintea ciobanului de a ascunde oilor moartea sa infatisand-o ca pe o nunta. Moartea este prezentata alegoric, ca o nunta a tuturor elementelor naturale si astrilor. Ciobanul prezinta moartea ca pe o contopire cu elementele naturii vesnice. Moartea este sugerata de caderea stelei care semnifica moartea fara de intoarcere. Ciobanul isi exprima in mod indirect iubirea fata de natura dar si dragostea de viata pe care doreste s-o traiasca dincolo de efemer in eternitate. Balada atinge punctul culminant nu ca actiune ci ca intensitate a sentimentelor. In cea de-a treia parte a testamentului, presupusa aparitie a maicutei batrane. Mama isi cauta cu disperare feciorul pe care il descrie cu sufletul ei de mama iubitoare si indurerata. Portretul ciobanului este prezentat prin intermediul stilului direct si este realizat printr-un paralelism enumerativ construit comparatii metaforice de o rara forta expresiva. Lirismul covarsitor din acest ultim episod este sustinut stilistic prin folosirea diminutivelor. Baladei ii lipseste deznodamantul.

  SURSA 2

   Balada, este opera epica in versuri in care se povestesc fapte din trecut. Miorita a fost considerata "cea mai frumoasa epopee pastorala din lume". George Calinescu, o considera "unul din cele patru mituri fundamentale ale poporului nostru, comuniunea om-natura, in existenta ei pastorala". In structura compozitionala a baladei se disting mai multe motive si teme fundamentale intr-o desavarsita constructie epico-lirico dramatica. Semn distinctiv al spiritualitatii romanesti, ea are la baza transhumanta, vechi obicei al ciobanilor de a cobora turmele la iernat si de a le urca din nou primavara. Valoarea baladei nu sta in subiectul ei, ci in forma artistica exceptionala, incepand cu metafora si sfarsind cu alegoria. "Miorita", incepe epic, expozitiunea fiind cadrul in spatiu "ondulat" al plaiului romanesc, prin metafora unica "Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai". Cadrul natural in care se petrec intamplarile, e parte componenta a frumusetilor patriei noastre, un admirabil tablou de natura insorit, inundat de lumina, frumusete si optimism, in comparatie cu gandurile sumbre de la "apus de soare". Timpul este toamna, cand ciobanii coborau "la vale" dar actiunea este atemporala, fara a fi precizat in care toamna a transhumantei se petrece. Prin interjectia "iata", sunt introdusi in cadru cei trei ciobanei. Prezentul etern, sugereaza ca ciobanii vin si pleaca dintotdeauna, catre totdeauna. Remarcam repetitia in enumeratie si cifra fatidica "trei". Conflictul dintre ciobani declanseaza intriga: "o manifestare umana monstruoasa" - (G. Calinescu) - este hotararea ciobanului ungurean si a celui vrancean de a-l omori pe baciul moldovean, "C-are oi mai multe / Mandre si cornute. Urmatorul motiv are in centru oita nazdravana, personificata si inzestrata cu grai si cu puteri de prezicere. Dialogul dintre oita si cioban releva sentimente puternice de adanca afectiune. Apelativele "draguta mioara", "dragutule bace", diminutivul "bolnavioara", arata participarea afectiva, dragostea reciproca dintre stapan si mioarele sale. Testamentul este partea cea mai ampla, nucleul constructiei baladei. Lipsa deznodamantului a dat nastere interpretarilor. Atitudinea baciului moldovean in fata mortii este demna, el o priveste cu barbatie, calm si echilibru. Testamentul are doua secvente: ingroparea si jelirea dupa datina, precum si alegoria Alegoria e principala sursa a echilibrului sufletesc al ciobanului. "Alegoria moarte - nunta este o metafora fara pereche" - (Sadoveanu). Ciobanul, pentru implinirea datinei, isi imagineaza o nunta cosmica, fantastica, reflectand dragostea de natura a omului din popor. La baza alegoriei sta atat frumusetea sufletului sau de a nu indurera pe cei dragi prin disparitia sa, cat si explicatia etnografica: mortilor tineri in ceremonialul de inmormantare le sunt introduse si elementele ceremonialului de nunta. Eroul transforma astfel un moment nefericit, in bucuria fuziunii cu natura, prezentand o nunta hiperbolica la care ia parte universul intreg: elementele cosmice imbinate cu cele terestre. La nunta identificata cu moartea nu lipsesc obiectele rituale traditionale: cununa, lumanarile, mirii, preotii, mireasa este o metafora neobisnuita pentru moarte: "o mandra craiasa a lumii mireasa". Motivul maicutei batrane contine doua portrete cu rol de simbol: al dragostei materne si filiale. Portretul mamei are doar doua trasaturi de ordin fizic: "maicuta batrana / cu braul de lana" ce intruchipeaza iubirea materna, mama dintotdeauna ingrijorata pentru fiul ei. Repetitia si monorima creata de gerunzii, accentueaza intensitatea disperarii din sufletul ei. Prin ochii inlacrimati ai mamei se contureaza portretul celui disparut. E un model de frumusete barbateasca asemenea Fat-Frumosului din basme "mandru ciobanel / tras ca prin inel". Fiind o opera epica populara, de mare intindere, expresie a unui mit fundamental al poporului nostru, in care se explica semnificatia atitudinii in fata mortii, "Miorita" are toate caracteristicile unei balade.

  SURSA 3

   Mioriţa este un poem folcloric românesc, răspândit în peste 1500 de variante în toate regiunile României. Este o creaţie populară specific românească, nefiind cunoscută la alte popoare. Cântecul a fost zămislit în Transilvania, având la bază un rit de iniţiere şi interpretat sub forma de colindă, în timpul sărbătorilor de iarnă. S-a transformat în baladă (în regiunile din sudul şi estul ţării), în această versiune fiind socotit un text literar desăvârşit din punct de vedere compoziţional şi stilistic. A fost analizat şi comentat de cei mai de seamă oameni de cultură români. Motivul mioritic a constituit sursă de inspiraţie pentru scriitori, compozitori şi artişti plastici români şi străini. A fost tradus în peste 20 de limbi străine. Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii româneşti, iar în prezent este un brand cultural naţional. Originea şi semnificaţia titlului * Etimologie şi semantică. Mioriţa - s.f., "oaie tânără, mială"; în general oaie; diminutiv de la mioară > mia (+ suf. -ioară), din lat. agnella (cf. Puşcariu, 1054; Capidan; etim. acceptată de DEX şi DAR), prin disimularea grupului gn > mn > m, cu o formă intermediară (a)mnel (cf. Candrea-Densuşianu) → (în l. rom.) miel, mia, mior. * Semnificaţie mitologică. Oaia este primul animal domesticit de om, din raţiuni economice, crescut şi sacrificat pentru hrană (carnea, laptele şi derivatele sale) şi îmbrăcăminte (lâna, pielea). Apare în mitologiile unor popoare, ca simbol religios (creştinism), animal totemic sau animal fantastic (mitologiile caucaziene); ca animal oracular e semnalat numai în mitologia românească (balada Mioriţa). Oaia năzdrăvană din balada Mioriţa denunţă unui cioban complotul urzit împotriva lui de alţi doi fârtaţi. * Semnificaţie culturală. Cântecul mioritic este socotit una dintre cele mai reprezentative creaţii folclorice româneşti de factură pastorală şi reprezintă un simbol al perenităţii poporului român, păstoritul fiind o îndeletnicire străveche. "Reconstituirea" genezei cântecului permite incursiuni în cultura şi realităţile etnografice ale satului românesc tradiţional. * Semnificaţia şi istoria titlului. În Transilvania, e numit generic Colinda păcurarului. Episodul Oaia năzdrăvană a fost adăugat numai după ce cântecul a traversat Carpaţii şi s-a transformat în baladă. Astfel, în sudul şi estul ţării, rapsozii îl numeau generic Cântecul mioarei. Titlul baladei, Mioriţa, a fost propus pentru prima dată de către Vasile Alecsandri (1850), în mod convenţional şi ulterior acceptat unanim (la vremea respectivă versiunea primară, Colinda păcurarului nu era cunoscută de către folclorişti). * Definirea cântecului "mioritic". Exegeţii Mioriţei au definit-o ca fiind un bocet, epopee pastorală, cântec de jale, legendă, doină, cântec de nuntă, incantaţie rituală, cântec religios, mit, etnomit sau cântec din bătrâni. Adrian Fochi a identificat două versiuni: colind (versiunea primară), cu circulaţie atestată în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, respectiv baladă - în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Mioriţa (colind / baladă) este o creaţie folclorică muzicală, în spaţiul consacrat fiind interpretată vocal şi instrumental (după caz), respectându-se caracterul sincretic (text - melos) specific creaţiilor populare. Din punct de vedere al oralităţii, Mioriţa este un text literar cu valenţe discursive. În plan exegetic, este cel mai controversat text folcloric românesc, din cauza atitudinii aparent paradoxale a eroului principal (vezi Polemici despre fatalismul mioritic).