O privire asupra cerului instelat

    Constelatiile si stralucirea stelelor
    Deseori, lumina din oraşe ne împiedică să vedem cerul înstelat, chiar dacă acesta este senin. Departe de această „poluare luiminoasă", cerul îşi dezvăiuie întreaga sa măreţie.

   Cerul este plin de stele, chiar şi ziua, dar atunci doar una este vizibilă: Soarele.
   Datorită faptului că Pământul se roteşte în jurul axei sale, Soarele pare să urmeze o anumită traiectorie pe cer. Când acesta apune, ochii noştri potsă desluşească lumina pală a altor stele. Asemenea Soarelui, şi ele urmează traiectorii circulare, orbitând în jurul unui punct comun. Dacă am prelungi axa Pământului în spaţiu, atunci ea ar indica acel punct. Pentru un observator care se află în emisfera nordică, acesta este Polul Nord al cerului şi are aproape aceeaşi poziţie ca şi Steaua Nordului.



Strălucirea stelelor
   Privite de pe Pământ, unele stele par mai strălucitoare decât altele.
   Diferenţele în strălucire se datorează faptului că aceste stele se află la distanţe diferite faţă de Pământ şi strălucesc cu intensitate diferită. Atmosfera Pământului este alcătuită din mai multe straturi, unele din ele mai groase, altele mai fierbinţi.
   „Buzunarele" sau celulele de aer se mişcă cu viteze diferite, acţionând ca nişte lentile mobile şi deviind lumina de la traiectoria sa dreaptă. Acest fenomen face ca o stea sau planetă să licărească neregulat. Planetele sunt mult mai aproape de Pământ decât stelele şi sunt vizibile ca discuri minuscule, nu ca puncte; prin urmare, imaginea lor nu este atât de uşor distorsionată de vânturile atmosferice.


Constelaţiile
   Din timpuri imemoriale, oamenii au încercatsă stabilească o ordine în multitudinea de stele. Ei au trasat prin spaţiul dintre ele linii imaginare, conturând figuri fantasmagorice. Fiecare cultură are constelaţiile ei.
   Configuraţiile constelaţiilor nu au nicio semnificaţie pentru ştiinţă, dar pot fi foarte utile pentru orientarea în spaţiul stelar. Sirius, cea mai strălucitoare stea după Soare, poate fi găsită prelungind la stânga şi apoi în jos linia ce uneşte cele trei stele luminoase care formează Centura lui Orion.



Roiurile de stele
   Ca multe alte stele din Calea Lactee, Sirius este o stea dublă, ea fiind însoţită de o stea cu lumină foarte slabă. Sirius şi această pitică albă sunt ţinute împreună de gravitaţie şi se rotesc în jurul unui punct comun. Roiurile de stele sunt foarte frecvente. Un grup de câteva sute de stele slab legate între ele de forte gravitaţionale se numeşte roi difuz şi nu are un centru. Roiurile globulare, pe de altă parte, pot cuprinde câteva mii sau sute de mii de stele, strâns legate între ele, şi au formă sferică.
   Aceste formaţiuni sunt distribute uniform într-o sferă în jurul unui nucleu galactic sau în jurul centrului
unei galaxii. Toate stelele vizibile pe cer noaptea aparţin galaxiei noastre. Altele, aflate la mare depărtare, nu pot fi detectate ca stele individuale, dar împreună ele formează banda slab strălucitoare a Căii Lactee, care are un diametru de aproape 90.000 de ani-lumină şi o circumferinţă de 275.000ani-lumină.