Cucerirea Sistemului Solar de catre omenire
Ceea ce odinioară părea imposibil acum a devenit realitate. Rachetele îi duc pe oameni in spaţiu, sondele studiază universul, iar satelitii construiti de om ameliorează calitatea vieţii noastre.

Progresele militare
Evoluţia militară a rachetelor a adus V2-ul nemţescîn prim-plan in timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Aceasta era prima rachetă care a zburat la peste 80 km
inălţime. în timpul Războiului Rece, posibilităţile tehnologiei rachetelor au fost exploatate în cea mai mare masura. Au fost lansaţi pe orbite, în jurul Pământului, sateliţi spioni care au dejucat scenarii ale distrugerii atomice. Ameninţarea nucleară a fost atenuată în zilele noastre, totuşi tehnologia spaţială rămâne pentru superputeri o armă a puterii politice şi militare.
Ştiinţa şi tehnologia

Alţi sateliţi cercetează spaţiul.Ei percep nu doar lumina vizibilă,ci şi razele infraroşii, ultraviolete şirazele X şi furnizează informaţii preţioase cu ajutorul cărora oamenii pot înţelege mai bine universul şi locul nostru în el. Mai mult, corpurile cereşti şi sistemul solar suntexplorate la faţa locului cu ajutorul sondelor spaţiale şi al roboţilor.
Călătoriile spaţiale

a transportat omul pe Lună şi l-a adus în siguranţă pe Pământ.
Actualmente, astronauţi de diverse naţionalităţi lucrează împreună în Staţia Spaţială Internaţională.în condiţii de gravitaţie nulă, ei efectuează diverse cercetări,începând cu cele biologice şi terminând cu cele astrofizice. In întreaga lume se lucrează la tehnologii care vor permite, în 15-30 de ani, instalarea pe Lună şi pe Marte a unor
avanposturi.
Călătorii alternative in spaţiu
In 2004 , avionul-rachetă SpaceShipOne a ajuns la o altitudine de peste 100 km.
A fost primul zbor privat care s-a ridicat până la graniţa cu spaţiul şi a dat startul primelor
de cercetare spaţială.
proiecte non guvernamentale
Aceste programe sunt menite să exploateze spaţiul din punct
de exemplu, călătorii turistice ale amatorilor de senzaţii tari, dar în acelaşi timp şi studii d
industriala.
de vedere comercial, asigurând,
e cercetare şi aplicaţie
0 comments: