Argentina

Argentina este o republică federală din America de Sud. Se învecinează la nord cu Bolivia şi Paraguay; la est cu Brazilia, Uruguay şi Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic şi Chile; la vest cu Chile. Ţara ocupă cea mai mare parte în sudul Americii de Sud şi are forma unui triunghi cu baza la nord şi vârful la Punta Dungeness, extremitatea sudică a continentului. Lungimea teritoriului, de la nord la sud, este de aproximativ 3330 km iar lăţimea maximă este de aproximativ 1384 km. Argentina include şi Ţara de Foc, care cuprinde jumătatea estică a Insulei Mari a Ţării de Foc şi numeroase insule vecine (ca de exemplu Isla de los Estados. Suprafaţa ţării este de 2 780 400 km²; este ca mărime a doua ţară sud-americană (după Brazilia) şi a opta ţară din lume. Împreună cu Insulele Malvine şi celelalte insule din sudul Atlanticului are o suprafaţă totală de 2 808 602 400 km². Coastele argentiniene au o lungime de 4990 km. Capitala este la Buenos Aires, cel mai mare oraş 
argentinian.

Istoria

Argentina a fost populată înainte de sosirea exploratorilor spanioli. Existau triburi nomade care se ocupau în special cu agricultura.
În februarie 1516, navigatorul spaniol Juan Diaz de Solis, căutând un traseu spre Indiile de est a acostat în estuarul Rio de la Plata şi a revendicat noile teritorii în numele Spaniei. În 1526, un navigator italian, Sebastian Cabot, a oprit în estuar în căutare de provizii şi apoi a urcat în sus pe râul Parana până aproape de actualul oraş Rosario. Aici au construit un fort şi apoi au continuat drumul pe râu până în Paraguayul actual. Cabot a rămas patru ani şi a descoperit importante cantităţi de argint. Sistemul hidrografic a fost denumit Rio de la Plata (râul argintului).
Colonizarea regiunii a fost începută în 1535 de soldatul spaniol Pedro de Mendoza. În februarie 1536, Mendoza, care fusese numit guvernator militar al întregului ţinut de la sudul lui Rio de la Plata, a pus piatra de temelie a oraşului Buenos Aires. El a încercat să cucerescă noi teritorii dar nu a reuşit din cauza lipsei alimentelor şi a împotrivirii triburilor băştinaşe. Cinci mai târziu a fost nevoit să părăsească Buenos Aires.

În 1537, Domingo Martinez de Irala, unul dintre locotenenţii lui Mendoza, a fondat Asuncion (capitala actuală a Paraguayului) care a fost prima aşezare permanentă din regiunea La Plata. De la această bază, spaniolii au cucerit treptat teritoriile dintre râurile Parana şi Paraguay. Santiago del Estero, prima aşezare permanentă din Argentina, a fost construită în 1553 de spaniolii veniţi din Peru. Santa Fe a fost fondată în 1573 iar în 1580 se reia construcţia oraşului Buenos Aires.
În 1620, întreaga regiune La Plata a fost subordonată viceregelui din Peru pentru administrare. Din cauza politicii comerciale restrictive colonizarea regiunii La Plata a fost încetinită în următorii o sută de ani. În 1776 teritoriile ocupate în prezent de Argentina, Bolivia, Paraguay şi Uruguay s-au separat de Peru şi s-a constituit Viceregatul Rio de la Plata. În iunie 1806, Buenos Aires a fost atacat de flota britanică sub comanda amiralului Riggs Popham. Viceregele nu s-a impotrivit acestui atac neautorizat de guvernul englez şi oraşul a fost ocupat de britanici. Ei au fost însă alungaţi de cetăţenii oraşului în luna august. În 1807 englezii au atacat din nou Buenos Aires-ul dar au fost respinşi de locuitori. Acest lucru a avut o importanţă deosebită .

În martie 1816 reprezentanţii diferitelor provincii s-au reunit la Tucuman. Pe 9 iulie ei au proclamat independenţa faţă de Spania şi au declarat formarea Provinciilor Unite din America de Sud. Unii dintre delegaţi susţineau ideea creării unei monarhii constituţionale alţii a unui sistem federal guvernamental. Neînţelegerile dintre cele două facţiuni au culminat cu războiul civil din 1819. Pacea s-a instalat în 1820 dar problema a rămas nerezolvată.

În primul deceniu al secolului XX, Argentina a devenit una dintre marile puteri din America de Sud, făcând progrese economice şi sociale remarcabile. În primul război mondial a rămas neutră dar a avut un rol important ăn aprovizionarea cu alimente a aliaţilor.În 1829 generalul Juan Manuel de Rosas a fost ales guvernator al provinciei Buenos Aires. Susţinător al federalismului, generalul şi-a extins autoritatea şi în celelalte Provincii Unite care se vor denumi apoi Confederaţia argentiniană. Regimul dictatorial al lui Rosas a fost răsturnat în 1852 de un grup revoluţionar condus de genralul Justo Urquiza. În 1853 a fost adoptată constituţia federală şi Urquiza a devenit primul preşedinte al Republicii Argentina. Provincia Buenos Aires a refuzat să adopte noua constituţie şi şi-a proclamat independenţa în 1854. S-a declanşat un război între cele două state în 1859, dar Republica Argentina a învins şi în octombrie 1859 Buenos Aires a aderat la federaţie. În mai 1862, Buenos Aires-ul a fost desemnat capitala republicii. Între 1865 şi 1902 Argentina a participat la numeroase războaie cu vecinii săi (Paraguay,Chile, Brazilia) pentru stabilirea graniţelor.

Criza economică din 1929 a avut repercusiuni serioase în Argentina. După 1936 mişcările cu caracter fascist capătă amploare.

În ianuarie 1942, la Conferinţa Pan-Americană pentru apărare de la Rio de Janeiro, Argentina şi Chile au fost singurele ţări care au refuzat să rupă relaţii cu puterile Axei. Relaţiile cu Japonia şi Germania au fost rupte de abia în ianuarie 1944. În perspectiva războiului iminent cu Germania, o huntă militară autointitulată „Colonei” îl destituie pe preşedintele Pedro Ramirez în 24 februarie 1944. Conducătorul huntei era colonelul Juan Domingo Peron. În ciuda manifestărilor de simpatie cu aliaţii, guvernul continuă să ofere adăpost agenţilor germani. În iulie 1944 SUA acuză Argentina că ajută puterile axei. De abia pe 27 martie 1945, ţara declară război Germaniei şiJaponiei.

Argentina devine, în lunile următoare, membră a Naţiunilor Unite cu ajutorul SUA. După 1946 în Argentina au avut loc numeroase frământări sociale din cauza dictaturilor militare care s-au succedat la conducerea ţării şi care au încercat să oprime mişcările democratice din ţară.

Geografie

Relief
Argentina cuprinde o diversitate de forme de relief: munţi, podişuri şi câmpii. Graniţa de vest traversează Anzii, cel mai mare lanţ muntos din America de Sud. Anzii patagonieni care formează graniţa naturală dintre Argentina şi Chile, au înălţimi până la 3600 m. În partea de nord, la graniţa cu Bolivia, Anzii Cordilieri au numeroase vârfuri cu înălţimi de până la 6400 m. Cel mai înalt vârf este Aconcagua (6960 m). În centrul Argentinei se găseşte lanţul muntos Sierra de Córdoba cu cel mai înalt vârf Champaqui (2880m).
La est de lanţul Anzilor se găsesc suprafeţe aproape plane ale căror înălţimi variază treptat de la 600 m până la nivelul mării. În nord se întinde câmpia denumită Gran Chaco. Pampasul, câmpia lipsită de copaci, este cea mai productivă zonă agricolă a ţării, întinzându-se pe aproximativ 1600 km în sudul lui Gran Chaco. În Patagonia, în sudul Pampasului, terenul este arid, de tip stepă.


Hidrografie
Râurile din Argentina se clasifică în trei bazine : râurile care se varsă în Oceanul Atlantic, cele care se varsă în Oceanul Pacific şi apele de interior. Patagonia are pe suprafaţa ei numeroase râuri. Cel mai mare râu al Argentinei este Parana, care o traversează din nord spre porţiunea centrală a ţării. Alte râuri sunt: Uruguayul, care formează pe o porţiune graniţa cu statul Uruguay, Paraguayul, cel mai mare afluent al Paranei, Rio Colorado, Rio Salado şi Rio Negro. Rio de la Plata este estuarul format la confluenţa dintre râurile Parana şi Uruguayul. Pe râul Iguazú, afluent al Paranei, se află cascadă Iguazú o atracţie turisitică. În Anzii Patagonieni se găsesc numeroase lacuri de munte, cel mai renumit fiind lacul alpin Nahuel Huapi, în apropierea căruia s-a construit staţiunea turistică San Carlos de Bariloche.
În Munţii Anziexistă şi foarte multe lacuri glaciare.


Climă
În emisfera sudică, anotimpurile sunt inversate, dar clima variază în funcţie de latitudine şi altitudine.
Clima este de tip temperat în cea mai mare parte a ţării, exceptând o zonă mică în partea de nord unde este de tip tropical şi în Gran Chaco unde este de tip subtropical. În zonele muntoase temperaturile sunt mai scăzute.
Precipitaţiile variaza in functie de regiune,in nord ploile sunt abundente în timp ce în sud climatul este arid.
Astfel, în zona pampusului şi Buenos Aires clima este moderată spre caldă şi umedă tot timpul anului. Provinciile Mesopotamiei sunt călduroase vara, moderate iarna şi umede tot anul. Cea mai mare parte din nord-vestul Argentinei are veri calde şi umede şi ierni blânde şi uscate, excepţie făcând altitudinile ridicate, unde nopţile sunt mereu reci şi deseori chiar geroase. Patagonia Argentiniană are verile blânde în jumătatea nordică şi răcoroase în cea sudică, fiind friguroasă iarna.


Floră
Flora Argentinei este foarte diversificată: de la mlaştini subtropicale, păduri-galerii şi păduri de roşcove sau de palmieri până la arbuşti de deşert, păduri dense de conifere cu frunze căzătoare, stepe întinse şi chiar puţină tundră.
Ţinuturile înverzite: pampasul estic al Argentinei constă în păşuni întinse, pe când în zonele mai aride din sud şi de vest există o îmbinare (numită monte) de arbuşti pitici şi ierburi. În Pampas se pot întâlni în special ierburi sau arbori rezistenţi la secetă ca eucaliptul, sicamorul şi acacia. În partea subtropicală a provinciei Chaco, ierburile de savană se îmbină cu pădurile de arbuşti pitici şi spinoşi.
Pădurile-galerii şi zonele umede: râurile nordice (în special Paraná) au sute de kilometri de maluri puternic împădurite. Speciile importante de plante sunt guayobo colorado, o plantă înrudită cu mirtul, şi ceibo, a cărui floare este unul dintre simbolurile naţionale ale Argentinei.
Din 1992, Argentina a desemnat conform Convenţiei Ramsar 17 zone umede (mai mult de 40.000 de km2) ca fiind de importanţă internaţională. Cea mai spectaculoasă zonă umedă este Esteros del Iberá, unde insulele plutitoare de plante amfibii adăpostesc o multitudine de păsări, mamifere şi reptile.
Pădurile subtropicale — Aflată aproape în totalitate sub Tropicul Capricornului, Argentina nu are păduri tropicale propiu-zise, dar selva subtropicală se găseşte în provincia Misiones. Mai mult de 90 de specii diferite de copaci, printre care şi ceibo şi lapacho (face flori de un roz-aprins), cresc în Parque Nacional Iguazú.
O mare parte din Gran Chaco este acoperit cu păduri de arbuşti (exp: quebracho - copacul ce rupe topoare), iar versanţii estici ai Anzilor sunt acoperiţi de păduri de roşcove.
Puna: în ţinuturile înalte din nord-vest, arbuştii de tola şi tufişurile de ichu formează o pătură subţire deasupra solului stâncos, unele pietre fiind acoperite de muşchi (plantă) şi licheni. În canioanele de la baza muntelui se întâlneşte cactusul cardón.
Pădurile de foioase şi conifere: în regiunea lacurilor patagoneze (de-a lungul graniţei chiliene), pădurile veşnic verzi sau cu frunze căzătoare sunt create majoritar din anumite specii de Nothofagus (fag sudic). Coniferele sunt întâlnite ceva mai rar.
Stepa patagoneză — ca şi puna, stepa patagoneză constă în petice de iarbă intercalate cu arbuşti spinoşi, cum ar fi calafate, care da fructe comestibile. Văile râurilor sunt, în schimb, acoperite de păşuni abundente.