Particula lui Dumnezeu

Cel mai mare si mai scump experiment din istoria omenirii va debuta la Centrul European pentru Cercetari Nucleare din Geneva. Particulele vor atinge 99,9% din viteza luminii peste o luna, moment in care vor fi recreate conditiile Big Bang-ului Proiectul Large Hadron Collider (LHC) si mai ales anumite puncte de vedere legate de pornirea celui mai mare accelerator de particule din lume au incins spiritele atat de mult, incat pe aproape toate canalele se vorbeste despre un posibil sfarsit al lumii. Dincolo de speculatii si de interese nedeclarate, savantii ne promit insa privilegiul de a fi contemporanii celui mai mare si mai scump experiment stiintific din istoria omenirii. Acceleratorul de particule construit de Centrul European pentru Cercetari Nucleare (CERN) va determina ciocnirea unor fascicule de protoni, la o viteza foarte apropiata de cea a luminii, cu scopul generarii conditiilor existente in momentul formarii Universului. Se vor crea si se vor detecta astfel particule care vor raspunde la intrebari esentiale din domeniul fizicii, al istoriei Universului, al legilor care ne guverneaza la nivel cosmic. Posibilele gauri negre de dimensiuni microscopice care ar aparea pe parcurs, si nu ar putea constitui un pericol real, iar mult-cautatul boson Higgs va avea o durata de viata de numai 10-22 secunde – precizeaza specialistii.

Ipoteza ca in spatiu exista o masa concentrata, atat de densa incat nici lumina nu poate scapa, a fost exprimata pentru prima data de astronomul francez Pierre-Simon Laplace, la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Imediat dupa ce, in 1905, Albert Einstein, enunta Teoria Relativitatii, fizicianul Karl Schwarzschild a gasit ecuatia care descria un astfel de obiect celest. Ecuatia sa este cunoscuta in astronomie ca raza Schwar�zschild si este folosita pentru a determina aria de atractie gravitationala a unei gauri negre sau pentru determinarea impactului a doua corpuri ceresti.

Inapoi la origini

CERN a plasat uriasul dispozitiv LHC undeva la granita dintre Elvetia si Franta, in dreptul satului francez Crozet, la 92 de metri sub pamant. Pe un traseu lung de circa 27 kilometri, sunt lansate fascicule de protoni, care vor fi accelerate treptat, pana vor atinge 99,9% din viteza luminii, peste circa o luna de la pornirea acceleratorului. La aceasta viteza, se vor produce in jur de 600 milioane de coliziuni pe secunda, intre pachetele de protoni, care vor avea o energie de 7 tera electronvolti (teV), echivalenta cu cea a unei masini care ruleaza cu 1.600 km/ora. In urma coliziunilor, savantii spun ca se vor recrea conditiile imediat urmatoare producerii fenomenului numit Big Bang, care a dus la formarea Universului, acum aproape 14 miliarde de ani. S-ar putea detecta astfel practic bosonul Higgs sau “particula lui Dumnezeu”, cheia mecanismului care genereaza masa particulelor, a carei existenta a fost demonstrata doar teoretic. Modelul standard Particulele elementare generatoare de materie si de energii, pe care savantii implicati in proiectul LHC spera sa le aiba pe masa de lucru, cum s-ar spune, sunt purtatoarele fortelor fundamentale ale naturii vazute si nevazute: aer, apa, foc, pamant, eter. Ele alcatuiesc “modelul-standard” aflat la baza intregului Univers. Datele furnizate de accelerator vor ajunge la 40 TB zilnic, pentru procesare fiind trimise unei retele de supercomputere, printr-o structura paralela cu Internetul. In esenta, ideea ar fi ca, dupa Big Bang, temperatura a scazut sub o anumita valoare critica, favorizand aparitia unui tip de camp existent in tot Universul, denumit “campul Higgs”. Unele particule se cupleaza cu acesta, dobandind foarte importanta proprietate (intre altele) care este masa. Interactiunea dintre particule, in campul respectiv, este mediata de bosonul Higgs. Pentru a reconstitui mediul cosmic de acum 14 miliarde de ani, savantii CERN au pregatit inclusiv coborarea temperaturii foarte aproape de zero absolut.

Apocalipsa din 2012 si calendarul Maya

Sustinatorii ipotezei ca, daca ar lua nastere mici gauri negre in urma experimentului LHC, ele ar duce la distrugerea Pamantului. Durata procesului apocaliptic este estimata la circa patru ani apocaliptic. Adica pana spre sfarsitul anului 2012. O tulburatoare coincidenta readuce astfel in discutie previziunile faimosului calendar al mayasilor. Incepand masurarea timpului cu data de 12 august 3114 i.Chr., el se termina brusc si aparent inexplicabil in ziua de 21 decembrie 2012, ziua solstitiului de iarna. Dar revelatiile senzationale nu se opresc aici.

Oamenii de stiinta au calculat ca in ziua respectiva, la orele 11.11, Soarele nostru se va afla pe linia Ecuatorului Galactic – fenomen petrecut si in anii 3000 i.Chr. si 1500 i.Chr., de data aceasta suprapunandu-se insa peste centrul galaxiei. Traditia tibetana Kalachakra (Roata timpului) indica si ea acelasi an, 2012, drept capat al unei perioade de 25 de ani care va culmina cu sfarsitul timpului, eveniment – nu neaparat “apocaliptic”, in acceptiunea actuala a termenului – ce apare si in traditia indienilor Hopi. Exista si alte premonitii similare, pe care suntem liberi sa le consideram sau nu coincidente.