Victor Hugo si Romantismul - Scriitor/Poet
Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura, manifestata in prima jumatate a secolului al XlX-lea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene.
Favorizat de destramarea societatii feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de perimarea doctrinei clasice, romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului, asigurand literaturii libertate de exprimare prin inlaturarea tuturor normelor.
În prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca "nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este "liberalismul literaturii". Acest liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum "Sturm und Drang" sau estetica lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in genere.
Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul "romantic" si definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind carac¬terizat prin melancolie.
În primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului.
Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala, romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o continua cautare a absolutului.
Spre deosebire de clasici, romanticii nu se angajeaza intr-o simpla observatie a naturii, ci intr-o reinterpretare a ei, prin prisma propriei lor subiectivitati.Ratiunea propovaduita de clasici este inlocuita de sentimente si pasiuni, iar noul mijloc de a sonda orizonturile cunoasterii este imaginatia. De aceea, romanticii sunt spirite indraznete, dornice de aventura pe care o presupun evaziunea in pitoresc, exotic, fantastic, retragerea in spatiul oniric sau refugiul in trecut. Eroii romantici au sentimentul istoriei, pe care o percep in evolutie, in devenire, definindu-si fata de sensurile deprinse din intelegerea ei adanca o atitudine activa si constructiva sau, dimpotriva, una pesimista, determinata de sentimentul neputintei.
Favorizat de destramarea societatii feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de perimarea doctrinei clasice, romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului, asigurand literaturii libertate de exprimare prin inlaturarea tuturor normelor.
În prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca "nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este "liberalismul literaturii". Acest liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum "Sturm und Drang" sau estetica lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in genere.
Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul "romantic" si definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind carac¬terizat prin melancolie.
În primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului.
Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala, romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o continua cautare a absolutului.
Spre deosebire de clasici, romanticii nu se angajeaza intr-o simpla observatie a naturii, ci intr-o reinterpretare a ei, prin prisma propriei lor subiectivitati.Ratiunea propovaduita de clasici este inlocuita de sentimente si pasiuni, iar noul mijloc de a sonda orizonturile cunoasterii este imaginatia. De aceea, romanticii sunt spirite indraznete, dornice de aventura pe care o presupun evaziunea in pitoresc, exotic, fantastic, retragerea in spatiul oniric sau refugiul in trecut. Eroii romantici au sentimentul istoriei, pe care o percep in evolutie, in devenire, definindu-si fata de sensurile deprinse din intelegerea ei adanca o atitudine activa si constructiva sau, dimpotriva, una pesimista, determinata de sentimentul neputintei.
SURSA 02
Victor Hugo (1802, Besançon –1885, Paris) a fost fiul unui general al Imperiului şi guvernator al Madridului sub Bonaparte. A studiat la liceul Louis le Grand din Paris şi a debutat în 1822 cu placheta Odes. În 1827 prefaţa dramei Cromwell a devenit manifestul romantismului, iar în urma polemicilor stârnite de reprezentaţia piesei Hernani, în 1830, Hugo a devenit în mod oficial teoreticianul romantismului. În 1831 a publicat romanul istoric, Notre-Dame de Paris, iar în 1838, capodopera romantică Ruy Blas.
A fost ales la Academia Franceză în 1841 şi a fost numit Pair al Franţei în 1845. Ca susţinător al unei democraţii liberale, a atacat regimul lui Ludovic-Napoleon şi s-a opus loviturii de stat din 1851, ceea ce i-a adus un exil de două decenii.
După o scurtă perioadă la Bruxelles, apoi la Jersey, ajunge la Guernesey, unde scrie operele sale celebre: Les Châtiments (1853), Contemplations (1856), La Légende des Siècles (1859 – prima parte), Les Misérables (1862), care i-a adus un succes fenomenal, Les Travailleurs de la Mer (1866), L’Homme qui rit (1869), Quatre-vingt-treize (1874).
Reîntors în Franţa după căderea Imperiului în 1870, a fost ales deputat, iar în 1876 a devenit senator.
A publicat ultimele părţi din seria La Légende des Siècles (1877, 1883), L’Art d’être grand-père (1877) etc.
La moartea sa, a avut parte de funeralii grandioase la care au participat milioane de francezi.
Victor Hugo (1802, Besançon –1885, Paris) a fost fiul unui general al Imperiului şi guvernator al Madridului sub Bonaparte. A studiat la liceul Louis le Grand din Paris şi a debutat în 1822 cu placheta Odes. În 1827 prefaţa dramei Cromwell a devenit manifestul romantismului, iar în urma polemicilor stârnite de reprezentaţia piesei Hernani, în 1830, Hugo a devenit în mod oficial teoreticianul romantismului. În 1831 a publicat romanul istoric, Notre-Dame de Paris, iar în 1838, capodopera romantică Ruy Blas.
A fost ales la Academia Franceză în 1841 şi a fost numit Pair al Franţei în 1845. Ca susţinător al unei democraţii liberale, a atacat regimul lui Ludovic-Napoleon şi s-a opus loviturii de stat din 1851, ceea ce i-a adus un exil de două decenii.
După o scurtă perioadă la Bruxelles, apoi la Jersey, ajunge la Guernesey, unde scrie operele sale celebre: Les Châtiments (1853), Contemplations (1856), La Légende des Siècles (1859 – prima parte), Les Misérables (1862), care i-a adus un succes fenomenal, Les Travailleurs de la Mer (1866), L’Homme qui rit (1869), Quatre-vingt-treize (1874).
Reîntors în Franţa după căderea Imperiului în 1870, a fost ales deputat, iar în 1876 a devenit senator.
A publicat ultimele părţi din seria La Légende des Siècles (1877, 1883), L’Art d’être grand-père (1877) etc.
La moartea sa, a avut parte de funeralii grandioase la care au participat milioane de francezi.
SURSA 03
Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg, romancier prozator şi uneori pictor, de origine franceză. Este considerat cel mai important scriitor romantic francez, fiind pair al Franţei din 1845, senator al Parisului şi membru al Academiei Franceze din 1841. Operele sale cele mai cunoscute sunt Mizerabilii şi Notre-Dame de Paris.
Date biografice
Victor-Marie Hugo a fost al treilea şi ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo (1773–1828) şi Sophie Trébuchet (1772-1821). S-a născut în anul 1802 la Besançon în regiunea Franche-Comté. Deşi a locuit în Franţa, cea mai mare parte a vieţii lui, din 1851 până în 1870 a fost exilat şi a locuit în Belgia, în Jersey şi Guernsey. Copilăria lui Victor Hugo a fost marcată de o serie de evenimente deosebite :căderea şi revenirea Primei Republici şi apariţia primului imperiu sub Napoleon Bonaparte. Acesta s-a proclamat împărat la doar 2 ani după ce Victor Hugo s-a născut iar până ca el să împlinească 18 ani, monarhia burbonă a fost restaurată. Tatăl lui Victor Hugo a fost un ateist republican şi un ofiţer în armata lui Naopoleon, pe care îl stima enorm, iar mama sa a fost catolică şi regalistă.
In ciuda dorintelor mamei sale, Victor Hugo s-a indragostit si logodit in secret cu iubita lui din copilarie, Adèle Foucher(1803-1868), dar abia dupa moartea mamei Hugo s-a căsătorit cu Adèle în 1822. Cuplul a avut 5 copii : Lèopold ( in 1823), dar care a murit la o vârstă foarte fragedă, Lèopoldine (1824), Charles (1826), François-Victor(1828) şi Adèle(1830).
Totusi, Victor Hugo a avut şi o amanta: pe Juliette Drouet, o actriţă de teatru.
Viaţa politică
Hugo era simpatizant al Republicii. A fost "pair" al Franţa iar în anul 1841 a fost ales în Academia Franceză. Zece ani mai târziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea "trădător". A fost exilat din 1851 până în 1870, când s-a întors în Franţa. În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamflete sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea : Napoleon cel mic şi Istoria unei crime. Deşi au fost interzise în Franţa, pamfletele sale au avut o puternică influenţă în ţările învecinate. Hugo a scris în exil Mizerabilii, probabil cel mai cunoscut romanul al său.
Moartea
Victor Hugo a murit pe 22 mai 1885, iar la funeraliile sale au luat parte mai mult de doua milioane de oameni care l-au admirat şi au vrut să-l însoţească pe ultimul drum. A fost înmormantat la Panteon la Paris.
Opera
Primele opere ale lui Victor Hugo au fost profund influentate de François-René de Chateaubriand. Victor Hugo a publicat primul său roman, Han din Islanda, în 1823, la numai 21 de ani.
Poeme, ode şi balade
* Ode şi poezii diverse (1822)
* Orientalele (1829)
* Frunze de toamnă (1831)
* Cântecele crepusculului (1835)
* Vocile lăuntrice (1837)
* Razele şi umbrele (1840)
* Pedepsele (1853) - capodoperă a poeziei satirice franceze
* Contemplaţiile (1856 - 1857)
* Legenda secolelor, două volume (1859 - 1883) - capodoperă a poeziei franceze
Drame şi tragedii
* Cromwell (1827) - cu celebra-i Prefaţă
* Hernani (1830)
* Marion Delorme (1831)
* Regele petrece (1832)
* Angelo (1835)
* Ruy Blas (1837) - capodopera sa dramatică
* Burgravii (1843)
* "Notre Dame de Paris"
Pamflete
* Napoleon cel mic (1852)
* Istoria unei crime (1877)
* Legenda secolelor (1859)
* Ultima zi a unui condamnat la moarte
Studii
* William Shakespeare (1864)
sursa:ipedia.ro
0 comments: